me=tenerife

Cum e generația 2.0?

O să vă zic cât de mult ne ajută internetul pe noi, ca oameni. Cât de interesante, de ușoare și de la îndemână sunt vremurile astea.

Când m-am decis să vin în Tenerife, aveam de ales unde să stau. Am căutat cazare pe AirBNB și chiar am găsit câteva oferte tentate. Aveam pe cineva aici care mi-a găsit câteva apartamente cu 2-3 camere la prețuri între 300 și 600 de euro pe lună. Singura problemă era trebuia să stau singur. Ceea ce nu m-a încântat. Am spus că vreau să ies puțin din zona de confort, așa că mi-am căutat cazare în apartament cu alte persoane, că nu am stat niciodată așa și nu știam cum e senzația.

Dar până să găsesc, am zis să dau câteva mesaje pe couchsurfing, să găsesc o canapea pentru 2-3 zile. Și nu din cauza banilor, ci m-am gândit că persoana la care voi sta mă poate ajuta să îmi găsesc cazare, îmi poate arăta orașul și îmi poate da ponturi. Este totuși un loc cu totul nou pentru mine, fiecare experiență e interesantă și captivantă. Dar despre asta, o să povestesc cu altă ocazie.

Oricum, o tipă mi-a răspuns la mesaj și mi-a zis că ea nu mă poate caza, dar prietenul ei stă într-un apartament cu patru camere și are doar o colegă, așa că dacă vreau pot să stau cu ei.

Ajuns aici după 21 de ore pe drum, rupt și cu ochii umflați de oboseală, m-am întâlnit cu tipa și mi-a dat cheia apartamentului. Mi-a spus că cei doi colegi ai mei vor fi plecați o săptămână. După ce mi-am lăsat bagajele, am ieșit să mănânc ceva. Întors la apartament, când să intru în duș, am auzit zgomot din unul din dormitoare. Am constatat că colega mea, Paula, se întorsese deja și tocmai se trezise cu un străin în casă. Nu știa cine sunt, nu vorbea engleză iar eu nu vorbeam spaniolă. I-am explicat ce și cum, nu părea că a înțeles, așa că a intrat în cameră și n-am mai văzut-o timp de 6 zile. Mă rog, după 3 zile realizasem și eu că ea plecase undeva o săptămână.

Tipul, cel al cui era apartamentul, era în excursie în Barcelona timp de 8 zile.

Niciunul din colegii mei nu a știut cine sunt, cu ce mă ocup, cum mă cheamă cu adevărat, de unde vine și care e treaba cu mine. Mi-au dat cheia de la apartament iar timp de 7 zile am fost singur în el. Evident, cu toate lucrurile colegilor: Laptopuri, haine, bani, telefoane și ce mai au ei pe aici.

Evident, nu mi-a fost cerut absolut niciun act, niciun ban sau garanție. Ei știu un singur lucru despre mine: Că mă cheamă Alex, că o să stau o perioadă aici (ei nu știau cât). Și cu toate astea, au avut încredere deplină în mine. Și eu, în ei. Mi-am lăsat laptopul care valorează foarte mult, Go Pro-uri, telefoanele mobile, banii pe o lună, acte, diferite gadgeturi și hainele.

Și uite așa s-a creat cumva o conexiune. Niște anonimi cunoscuți de pe internet au încredere absolută unul în celălalt. Eu nu știu numele lor de familie, ei nu îl știu pe al meu.

Dacă mama ar afla de treaba asta ar zice că nu sunt normal. Că m-am dus 5.000 de kilometri să stau în casă cu niște oameni despre care nu știu absolut nimic, în afară de numele mic.

Mie mi se pare genial. E extraordinar cum ne poate ajuta internetul, facebook, couchsurfing și alte aplicații care la prima vedere par făcute doar pentru a pierde vremea când ne plictisim în metrou, dar dincolo de asta, pot conecta oamenii și să le facă viața mult mai ușoară.

island-me

Și da, ca scurt preview la articolul unde voi povesti cum e viața aici, în Tenerife: insula e foarte ieftină, viața e ieftină, oamenii calzi și prietenoși (deși la prima vedere nu pare, o să vă povestesc de ce), peisajele sunt spectaculoase iar fetele sunt împărțite pe două categorii. //dar vă zic mai multe altă dată, să mai experimentez puțin, deși am câteva povești care m-au lăsat cu gura căscată. 

4 thoughts on “Cum e generația 2.0?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *