on-top

Doi ani de freelance. Cei mai nebuni ani din viața mea

Acum exact doi ani compania pentru care lucram a fost cumpărată de o companie competitoare, mult mai potentă financiar, iar după aproape un an ne-a inchis. Pe mine m-au anunțat cât eram în concediu la Timișoara, la ceva eveniment (Bloggeri la schimb sau ceva).

Ideea e ca zilele după ce am primit vestea au fost cele mai nasoale din viața mea până la momentul respectiv. Aveam o rată de plătit, aveam cheltuieli și niciun venit. Salariul meu nu era foarte mare, dar era decențel pentru vârsta aia. Nu aveam mulți bani puși deoparte, dar cu multă-multă susținere din partea jumătății mele mai bune, care de curând mi-a devenit și soție, am prins puțin curaj și m-am decis: Risc totul pe o carte. Freelancer sau falimentar.

Au urmat 3-4 luni în care făceam bani doar ca să îmi plătesc telefonul mobil și ceva facturi prin casă, dar nimic notabil. Investiția într-un laptop nou mi s-a părut enormă atunci și n-am vrut să o fac. Dar, din nou, jumătatea m-a convins.

Nu aveam nimic stabil, doar purtam discuții cu oameni care aveau idei, dar nu și buget. Făceam ceva mărunțiș pentru facturi, dar oamenii de pe elance erau obișnuiți cu stilul indian: lucru mult, prost și bani puțini. Nu era chiar de mine.

Dar, cumva, am avut noroc. Primul meu client, cu care am început amândoi de jos. Client cu care și acum fac chestii foarte faine. Am crescut, cumva, împreună. Client de la care am învățat o grămadă, chiar dacă uneori am fost căpos și spuneam că “Nu”, realitatea era alta. Client care m-a găsit cu ajutorul blogului. Ca și mulți alții după.

me-working

Și cum orice antreprenor adevărat nu își spune povestea completă, și în special bucata dintre “eram la început și sărac” și “am făcut primul milion”, eu o să o spun. Am continuat, având destul de puțin de lucru, să iau serios în considerare varianta să ma angajez. Atunci am făcut schema cu CV-ul pictat. Da, după aproape jumătate de an eu încă nu aveam proiecte cât să-mi acopăr cheltuielile. Din nou, vinovată e jumătatea. Ea e genul de “Go for it, vezi ce se întămplă“. Eu, mai ales în business, întorc problema pe toate părțile și vreau să vad care sunt scenariile probabile. N-am reușit să mă angajez, din fericire. Oamenii pentru care făcusem CV-ul erau prea puțin interesați față de câtă energie pusesem eu. Intre timp făceam proiecte de scurtă durată destul de micuțe, plătite ok-ish. Am început să învăț foarte multe. Citeam grămezi de articole. Repetam sute de chestii până mă plictiseam. Apoi repetam iar. Am mai avut o discuție cu o companie din Brașov de care nu eram 100% convins, ei erau fericiți cu mine. Până au făcut greșala să nu se țină de o promisiune, și anume să dea feedback-ul în timp util (au fost 3 luni, ei promiseseră o săptămână), așa că am zis pas și am continuat să fac chestii micuțe și să încerc să devin mai bun zi de zi.

Clienții mă recomandau mai departe. Începusem să strâng lucruri de calitate pentru portofoliu. Învățasem cum să prezint un proiect unui client. Începeam să învăț cum să vorbesc cu clienții. Proiecte micuțe tot veneau. Imediat după am început colaborarea cu cei de la HubOneZero cu care încă colabrez, după un an și 2 luni. Am făcut chestii care mi-au plăcut. Era provocator. Nu aveam timp să fac toate proiectele cum voiam, unele aveau deadline mega-scurt și nu le puteam lucra în voie. Dar scoteam ceva bun, zic eu.

logo=sketch

Am lucrat cu tot felul de oameni, de la persoane fizice care aveau în cap o idee de start-up, până la companii mici-medii. Nu ajunsesem la nivelul pe care-l voiam, dar încercam să trag tare. Cumva, clienții începeau să vină constant. Venitul era suficient și stabil dupa aproape un an de freelance. Totul părea că va fi în regulă.

Între lunile 12-18 an ajuns să lucrez tot mai mult și mai intens. Aveam nevoie de clienți fericiți. Pentru că ei dau recomandări. Refuzam respectuos când nu aveam timp de alte proiecte pentru a mă concentra pe mai puține. Am făcut de la UI/UX pentru IPTV, interfețe de dashboard, website-uri, icons, logo-uri grămadă, cărți de vizită, mesh-uri outdoor, plicuri, tricouri, ba chiar am făcut și o carte pentru cineva. Stresul era mare. Simțeam că e prea mult. Creierul nu mai colabora. Aveam nevoie de o schimbare de decor. Am fugit două luni jumătate în Tenerife. Acolo lucram ba foarte mult, ba foarte puțin. Aveam zile când nu prindeam soarele și tot ce reușeam să fac afară era să beau o cafea la Fatima, gagica brunetă și cu voce pițigăită care mă aștepta cu cafeaua în fiecare dimineață la 9:35 fix. Mi-am ieșit din ritm și alternam perioadele. Îmi făcusem rutine pe care în mod normal nu le-aș fi acceptat. Mi-a prins bine. Am devenit agresiv de amabil și dubios de calm.

Întors acasă, am revenit la stilul-smuls: lucrul intens. Dar eram fresh, creierul era baiat fain cu mine și venea cu idei bune. Lucrurile se rearanjau. Aveam atâtea idei în cap încât simțeam că nu mai încap.

La scurt timp am fost întrebat dacă nu vreau un proiect fain. Am fost anunțat un singur lucru: Trebuie să-mi fac bagajul să plec în Danemarca să vorbesc cu oamenii. Am acceptat fără să am idee despre ce e vorba. N-am aflat până nu am semnat NDA-ul. Când am auzit ce și cum e în proiect, m-am căcat pe mine. N-am dormit vreo 7 zile. Visam doar proiectul ăla. Creierul meu căuta soluții în somn. Visam doar variante de design, de user experience, gesturi și combinații de culori. O lună mai târziu cu 12 ore/zi de tras în sketch, inclusiv în weekend, proiectul e gata de dat la development. Îmi aduc aminte că în ziua când am avut hand-over-ul am terminat la ora 18. Am ieșit din birou, încă era zi afară. Aveam vreme să mă plimb cu motocicleta. Aveam timp să stau la un vin. Aveam TIMP!

Asta a fost timp de 3 zile. Când am fost anunțat că în 2 zile trebuie să fiu în Norvegia. Nici de data asta nu știu despre ce este vorba, știu doar că proiectul e mult mai mare, mult mai complicat iar eu trebuie să gestionez o echipă de 5 designeri. De data asta nu mă mai agit.

Asta e povestea unui freelancer în doi ani. Multe nopți nedormite. Multe zile de lucru state în hamac. Multe întâlniri prelungite cu clienți la un vin bun, pe o terasă fancy din nu-știu-ce-oraș.

Exemplu de cină de freelancer
Exemplu de cină de freelancer

Între timp, teoretic, m-am mutat la București. Mă rog, stă acolo doar jumatatea-mi, ca eu tot pe drumuri o să fiu o perioadă. De ce? Pentru ea. Eu am noroc de oportunități oriunde în lume. Acum e timpul să o susțin și eu pe ea, cum a făcut-o și ea cu mine. Că ea a crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu. Și a contat.

18 thoughts on “Doi ani de freelance. Cei mai nebuni ani din viața mea”

  1. Bine Boss, cum spun cei din Bucuresti. Eu iti urmăresc activitatea de ani de zile. Rar comentez pe undeva, foarte rar! Dar am dorit să te felicit. Pentru ceea ce ești.
    Numai bine!

  2. Felicitări. E am renunțat la freelancing pentru un timp. Acum îmi ling rănile lucrând ca angajat. O s-o duc așa un număr de ani. Vom trăi și vom vedea 😀

  3. Ma bucur pentru tine ca ai reusit. Si mie mi se zbate ideea asta in cap. Inca invat, inca sunt nesigur pe modul meu de a face management la stres. Oricum, felicitari si ma bucur ca ai avut parte de cineva care a crezut in tine.

  4. Bai, eu multumesc tuturor. N-am apucat sa va raspund in parte, ca-s cu treaba 14 ore/zi undeva departe. Dar v-am citit. Si multumesc si celor care mi-au trimis mesaje si mailuri in privat 😀
    Nu ma asteptam sa se duca asa tare articolul asta!

  5. Felicitări. Fără susținere din partea partenerului de viața, șansele de reușită scad. Dar e bine ca nu te-ai dat batut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *