DCIM120GOPRO

O tură de Tenerife fără niciun motiv

Inspirat de jeg și de video-urile lui pe care le-am urmărit de zeci de ori m-am decis să fac și eu ceva de genul, dar la o scară mult mai mică. Când o să cresc și o să prind experiență, o să plec și eu la mama naibii. Până atunci…

Ce-am făcut? Am închiriat două motociclete pentru 4 zile. Un SuperMoto de la Suzuki care suna genial și un Piaggio mai confortabil pentru drum lung.

Deși insula are 81km, eu am reușit să fac cumva vreo 400, dacă nu și mai bine. N-am calculat. Nu mergea vitezometrul la Suzuki, drujba cu care am făcut 80% din drum.

A fost ciudat. A fost prima oară când am condus o motocicletă cu schimbător manual pe drum public, fără instructor. Și în plus, cu pasager. Pe o insulă unde regulile de circulație sunt opționale de cele mai multe ori. Și unde trebuie să fii foarte atent, mai ales că în unele giratorii ai ori stop, ori prioritate. Nu se știe niciodată.

Am înghețat de frig, am murit de cald, am stat două ore în coloană cu un apus superb peste Oceanul Atlantic în lateral, am croșetat printre mașini, inclusiv cele de poliție, am fost oprit de control la ora 1:30 noaptea după ce am biciclit 200km, și luat la întrebări dacă fumez iarbă. Am văzut locuri extraordinare, cum rar poți să vezi. Am stat printre mii de turiști, am văzut plaje celebre, plaje de nudiști, plaje negre sau plaje pe stânci.

Multe locuri nu le-am filmat din diverse motive: baterie, mâini înghețate sau doar pentru că eram furat de peisaj și doar stăteam și mă bucuram de priveliște.

Dar credeți-mă că merită să iei un motor și să te duci în locuri pe care turiștii englezi și germani nu le umplu până la refuz. Sate și orășele care-ți taie respirația. Locuri unde poți să înoți lângă țestoase în ocean. Locuri unde apa e cristalină și verde. Și nu sunt africani care vând curele și ochelari de soare pe plajă.

Dar gata, e ultima mea săptămână aici. Marți sunt în București pentru 4 zile. Mă întorc la lumea mea, deși tare m-am obișnuit cumva aici.

Ne vedem!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *