Rezolutia mea pentru 2010- check!


Cand am intrat in anul 2010, mi-am propus sa fac ceva misto, un design sau ceva care sa fie prin Brasov, sa il vada multa lume.

Atunci m-am gandit, in inocenta mea, la un afis, un banner micut ori mai stiu eu ce la dimensiuni modeste.

Dar imediat cum am inceput noul an am avut ocazia (si inca o mai am) sa desenez pentru LOL. Atunci nu mi-am dat seama, dar am avut un proiect destul de important pe care l-am luat ca o joaca.

Nu m-am zbatut foarte mult, in sensul ca mi s-a parut o joaca, ceva usor. Nu realizam oportunitatea.

Trebuia sa fac o grafica pentru doua autobuze de 31 m lungime. Oras mare, populat, cu un marketing relativ-agresiv, zic eu. Cum reuseam eu, ca un pusti de 19 ani sa dau din coate astfel incat sa ma fac si eu vazut, cat de cat, pe piata publicitatii?

Atunci nici nu aveam intrebarea asta in cap. Atunci stiam ca sunt o gramada de autobuze cu reclame pe ele, toate facute profi. Eu nu facusem niciodata o grafica pentru print (am facut doar logouri, bloguri si siteuri), nici nu mai zic de ceva atat de mare.

Nici nu stiam cum se face, nu stiam care sunt cerintele… Dar nici nu mi-am batut capul.

Aveam o singura idee in minte:

Trebuie sa fac ceva genial. E sansa mea.

Si m-am apucat de treaba.

Stiam ca: Nu există reguli aici – încercăm să realizăm ceva.. (Thomas Edison)

Dupa doua saptamani, trimit la productie materialele. Aveam emotii. Mari.

In ziua in care stickerele au fost puse pe autobuze m-am trezit devreme, foarte nerabdator si plin de energie.

Am ajuns la birou, pe drum uitandu-ma in stanga si in dreapta dupa creatia mea. Nu era.

Cand intru in birou, intreb de autobuze, nimeni nu vazuse nimic. Dupa cateva ore am vazut o poza putin blurata de la un coleg ce il intalnise in statie.

In fine, dupa doua zile l-am vazut si eu… Arata genial.

Mare, negru, albastru rece… rosu strident. Intorceai capul dupa el fara sa vrei. Nici nu puteam sa fac ceva mai frumos.

Eram intrebati, eu si colegii mei, de multa lume cate autobuze inscriptionate avem.

– Sapte, opt, noua? Cate sunt? Zece?

Nu, doar doua.

– Pai cum, ca le vad toata ziua in oras, peste tot!

De atunci, am mai facut grafica pentru inca 4 autobuze, am fost responsabil pentru ‘wow’-ul teaserului Cutremur Imobiliar, apoi pentru impactul campaniei Terenuri Gratis.

Am mai inscriptionat 10 masini, printre care si tancul de la Camera de Comert.

Am mai facut grafica pentru doua standuri promotionale, unul in Carrefour si unul in Real, Brasov.

Concluzia:

Da, pot sa zic ca rezolutia mea pe 2010 s-a indeplinit! Mai mult decat m-as fi asteptat vreodata.

Acum trebuie sa o stabilesc pe cea din 2011.